MC 2023

MC 2023

Începând cu anul acesta, membrii titulari ANEVAR au la dispoziție o nouă formă de pregătire continuă - MC2023 (Seminar de actualizare a cunoștințelor în domeniul evaluării bunurilor), care presupune audierea parțială sau totală a cursului F087, în următoarele condiții:

  • Prin înscrierea la acest program, membrul titular dobândește dreptul de a audia tot cursul de formare profesională din anul 2023 (Modulele I – V), cu recomandarea să participe la toate temele care îl interesează în mod special, conform programului de curs.
  • Membrii titulari înscriși la acest program nu predau teme, nu susțin teste, nu sunt implicați în alte activități pe parcursul cursului, drept urmare NU dobândesc o specializare nouă.
  • Taxa de participare este de 1000 de lei și echivalează cu 20 de ore de pregătire continuă, în urma promovării unui test. Atenție: Abonamentul PP23 NU include opțiunea MC2023.
  • Absolvirea acestei forme de pregătire continuă se realizează prin promovarea unui examen scris, pe specializarea pentru care membrul optează (obligatoriu una dintre specializările deținute de către acesta).
  • Examenul scris se susține online după finalizarea celor cinci module ale cursului (în același an), constă într-un test grilă cu 60 de întrebări și 60 de minute timp de lucru și se promovează de către cei care răspund la 70% din întrebări. La acest test se acordă trei încercări.

Program curs

Înscriere: resurse.anevar.ro, secțiunea Pregătire Profesională – Formulare de înscriere – MC2023 (Seminar de actualizare a cunoștințelor în domeniul evaluării bunurilor)

Plata poate fi efectuată astfel:

sau

  • prin virament bancar, în unul dintre conturile Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (CUI 29508210).

Conturile ANEVAR sunt:

B.C.R. Sucursala Sector 1, IBAN RO78 RNCB 0072 1255 4277 0001;

Banca Transilvania Sucursala Victoria, IBAN RO62 BTRL RONC RT02 5951 0401.

La detaliile plăţii se va preciza: "MC2023, Leg. XXXXX, Numele membrului titular”. "XXXXX" reprezintă numărul de legitimaţie al membrului ANEVAR pentru care se realizează plata.

Atenţie: Indiferent de modalitatea de plată aleasă, pentru a putea participa la eveniment, trebuie să completaţi formularul de înregistrare disponibil pe pagina resurse.anevar.ro (secţiunea Pregătire profesională - Formulare de înscriere).

Pentru alte detalii, vă rugăm să o contactați pe dna Jeni Honae (jeni.honae@anevar.ro, 0720.880.548).

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz