NEWSLETTER MARTIE 2024
 
Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România
 
 
Știri ◾ CONFERINȚA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL EVALUĂRII „STANDARDELE DE EVALUARE PENTRU O EUROPĂ ÎN TRANZIȚIE” - BUCUREȘTI, 10 MAI 2024 ◾ MINISTERUL JUSTIŢIEI ORGANIZEAZĂ INTERVIUL PENTRU DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE EXPERT TEHNIC JUDICIAR ÎN SPECIALIZAREA EVALUAREA ÎNTREPRINDERII – EI ◾ Conferința Națională ANEVAR – ONLINE, 12 aprilie 2024 ◾ FUNDAȚIA „APRECIAZĂ VIAȚA!” – 10 ani de existență ◾ CONSULTAȚII STAGIU – SEMESTRUL I 2024 ◾ Sesiune instruire ONPCSB – pentru membrii ANEVAR
 
Evenimente viitoare
 
Poziția oficială ANEVAR
 
Newsletter-ul și în spațiul oficial ANEVAR de social media
 

CONFERINȚA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL EVALUĂRII „STANDARDELE DE EVALUARE PENTRU O EUROPĂ ÎN TRANZIȚIE” - BUCUREȘTI, 10 MAI 2024

CONFERINȚA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL EVALUĂRII „STANDARDELE DE EVALUARE PENTRU O EUROPĂ ÎN TRANZIȚIE” - BUCUREȘTI, 10 MAI 2024

Prima Adunare generală a TEGoVA - Asociația Europeană a Organizațiilor de Evaluatori, din 2024, va avea loc la București, în intervalul 10-11 mai, cea de a doua fiind programată pentru toamna acestui an, la Bruxelles. Prima zi este dedicată unei conferințe la care vor participa aprox. 100 de evaluatori, reprezentanți ai organizațiilor europene membre ale TEGoVA.

Așadar, în data de 10 mai vă așteptăm la Conferința Internațională „Standardele de evaluare pentru o Europă în tranziție”. Evenimentul va avea loc la București, la Radisson Blu Hotel, începând cu ora 9:00 și se va încheia în jurul orei 13:00. Vom asigura traducerea simultană a prezentărilor.

Agenda Conferinței:

Prima parte va fi moderată de Adrian Vascu, REV MAA, Vicepreședinte ANEVAR

Prezentări și speakeri:

  • Adrian Popa Bochiș, MAA REV MRICS, Președinte ANEVAR – Opening address ”ANEVAR and the Romanian valuation profession” / Cuvânt de deschidere „ANEVAR și profesia de evaluator în România

  • Daniel Manațe, MAA REV MRICS, Președinte ANEVAR 2016-2017 – “Impact of the War in Ukraine on the Value of Businesses” / „Impactul războiului din Ucraina asupra valorii întreprinderilor

  • Michael MacBrien, Adviser to TEGOVA, Secretar European Valuation Standards Board (EVSB), Editor al European Valuer Journal, Founding Partner, MacBrien Cuper Isnard European Affairs – “Automated Valuation Models under the Revised Capital Requirements Regulation (CRR) – No change means big change” / „Modele Automatizate de Evaluare în conformitate cu varianta revizuită a Regulamentului privind cerințele de capital (CRR) – Nicio schimbare înseamnă schimbare majoră

Pauza de cafea: 10:45 – 11:15

Partea a doua va fi moderată de Adrian Popa Bochiș, MAA REV MRICS, Președinte ANEVAR

Prezentări și speakeri:

  • Cédric Perrière REV, Președinte al European Valuation Standards Board (EVSB) – “General Introduction and Overview” / „Introducere și prezentare generală

  • Krzysztof Grzesik, REV FRICS, Președinte TEGOVA – “EVS 6 Valuation and Energy Efficiency” / „EVS 6 Evaluare și eficiență energetică

  • Marcin Malmon, REV FRICS & Izabela Rącka PhD REV, Membri ai EVSB – “The Revised CRR’s Prudently Conservative Valuation Criteria” / „Criterii de evaluare prudențială conform CRR revizuit

  • Jeremy Moody Hon REV, Vice-președinte EVSB & Paulo Barros Trindade REV, Membru în Board-ul TEGoVA, Membru al EVSB cooptat pentru agricultură – “Guidance Note on Valuation of Agricultural Property” / „Ghid de Evaluare a proprietăților din domeniul agricol

Participarea la conferința „Standardele de evaluare pentru o Europă în tranziție” va fi echivalată cu 6h de pregătire profesională continuă în urma promovării unui test.

Detalii, aici.

MINISTERUL JUSTIŢIEI ORGANIZEAZĂ INTERVIUL PENTRU DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE EXPERT TEHNIC JUDICIAR ÎN SPECIALIZAREA EVALUAREA ÎNTREPRINDERII – EI

MINISTERUL JUSTIŢIEI ORGANIZEAZĂ INTERVIUL PENTRU DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE EXPERT TEHNIC JUDICIAR ÎN SPECIALIZAREA EVALUAREA ÎNTREPRINDERII – EI

Ministerul Justiției organizează, în perioada15 aprilie – 24 mai 2024, interviul pentru dobândirea calității de expert tehnic judiciar, de către membrii ANEVAR cu specializarea EI.

Toate informațiile referitoare la susținerea interviului (tematică, bibliografie, perioada de înscriere, dosar de înscriere etc.) se regăsesc pe site-ul Ministerului Justiției.

Subliniem că perioada de înscriere la interviu s-a încheiat.

După data de 15 martie 2024, ANEVAR va organiza seminare de pregătire în vederea susţinerii acestui interviu pentru membrii interesaţi.

Alte detalii, aici.

Conferința Națională ANEVAR – ONLINE, 12 aprilie 2024

Conferința Națională ANEVAR – ONLINE, 12 aprilie 2024

În conformitate cu art. 8 alin. (8) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, Consiliul director al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România convoacă Conferința națională în data de 12 aprilie 2024 , ora 14:00, la distanță.

Ordinea de zi a Conferinței naționale este următoarea:

  • Prezentarea și aprobarea Raportului de activitate al Consiliului director aferent mandatului 2022-2023

  • Prezentarea și aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2023

  • Prezentarea Raportului de audit pentru situaţiile financiare ale anului 2023

  • Prezentarea Raportului de activitate al Comisiei de etică și disciplină pentru anul 2023

  • Prezentarea și aprobarea programului de activitate al Consiliului director aferent mandatului 2024-2025

  • Prezentarea și aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024

  • Diverse

La această conferință au drept de vot delegații celor 8 filiale, desemnați în cadrul adunărilor generale care au avut loc loc la distanță în perioada 11-15 martie 2024, precum și categoriile de persoane prevăzute la art. 7, alin.(1) din OG nr. 24/2011, și anume membrii Consiliului director și foştii preşedinţi ai Asociaţiei.

Prezența delegaților se constată în centralizatorul formularului de prezență disponibil online, începând cu ora 13:00 , în data de 12 aprilie 2024.

În data de 12 aprilie 2024, începând cu ora 14:00 , se va organiza Conferința națională online, pe platforma zoom.us și concomitent pe platforma resurse.anevar.ro, trecându-se prin următoarele etape:

  • Sesiunea de votare prezență

  • Accesul delegaților pe zoom.us

  • Desemnarea, de către președintele ANEVAR, a unui evaluator autorizat din cadrul delegaților, care va redacta procesul verbal al Conferinței naționale, urmărind înregistrea acesteia

  • Prezentarea materialelor aferente punctelor de pe ordinea de zi a Conferinței naționale

  • Sesiunea de votarepentru:

  • Aprobarea raportului de activitate al ANEVAR pentru perioada 2022-2023.

  • Aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2023

  • Aprobarea programului de activitate al ANEVAR pentru perioada 2024-2025

  • Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024

  • Luarea la cunoștință a raportului de audit pentru situaţiile financiare ale anului 2023

  • Luarea la cunoștință a raportului de activitate al Comisiei de etică și disciplină pentru anul 2023

  • Anunțarea rezultatului votului.

FUNDAȚIA „APRECIAZĂ VIAȚA!” – 10 ani de existență

FUNDAȚIA „APRECIAZĂ VIAȚA!” – 10 ani de existență

Fundaţia „Apreciază Viaţa!” a împlinit anul acesta 10 ani de la înființare.

Aceasta desfăşoară activităţi filantropice în folosul membrilor Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România şi familiilor lor, în principal de a acorda ajutor umanitar acestora, în situaţia în care se află în dificultate din cauza stării de sănătate – boală, vârstă înaintată, dizabilităţi – sau a insuficienţei temporare a resurselor financiare necesare traiului, prin “familie” înţelegându-se soţul/soţia, precum şi copiii minori ai membrului Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

Sprijiniți-ne, ca în fiecare an, redirecționând o parte din impozitul pe venit!

Iată cum:

1. Persoanele fizice pot redirecționa 3,5% din impozitele datorate în anul 2023, pentru susținerea entităților nonprofit şi a unităților de cult până la data de 25 mai 2024. Persoanele fizice pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult dacă, la momentul plății sumelor, entitatea respectivă figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Descarcă Formularul 230 precompletat parțial

Formularul 230 se poate descărca de aici. După completare şi semnare se poate depune:

2. Persoanele juridice. În cazul plătitorilor de impozit pe profit, sunt considerate cheltuieli nedeductibile cheltuielile de sponsorizare acordate beneficiarilor înscriși în Registrul entităților/unităților de cult, dar contribuabilii care efectuează sponsorizări scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

a) valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri;
b) valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

Contract de sponsorizare

Suma cheltuielilor cu sponsorizarea care nu poate fi scăzută din impozitul pe profit, întrucât depăşeşte nivelul valorii minime, nu poate fi reportată în anii următori.

Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat au obligaţia de a depune declaraţia informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului aferentă anului în care au înregistrat cheltuielile respective până la termenul de depunere a declaratiei privind impozitul pe profit.

Dacă valoarea minimă, diminuată cu cheltuielile cu sponsorizarea efectuate în anul curent şi cu sumele reportate, nu a fost utilizată integral, rezultă o diferenţă care poate fi redirecţionată pentru efectuarea de sponsorizări din impozitul pe profit datorat.

Redirecţionarea se poate face prin depunerea formularului 177 „Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor”, prin serviciul Spaţiul Privat Virtual, până la data depunerii declaraţiei anuale de impozit pe profit.

Fundația „Apreciază Viața!”
CIF 33977142

Str. Scărlătescu nr. 7, Sector 1, București

IBAN: RO18 RNCB 0072 1447 9944 0001
financiar@anevar.ro

Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale (Registrul gestionat de către ANAF) se poate consulta la adresa următoare:
https://www.anaf.ro/RegistrulEntitatilorUnitatilorCult/.

CONSULTAȚII STAGIU – SEMESTRUL I 2024

CONSULTAȚII STAGIU – SEMESTRUL I 2024

În atenţia membrilor ANEVAR care au finalizat un curs de pregătire profesională în domeniul evaluării şi doresc să desfăşoare stagiul practic participând la consultaţiile stagiu susţinute de către Corpul de lectori îndrumători ANEVAR.

Primele ședințe de consultații stagiu din semestrul I 2024 vor avea loc online, în perioada 15 - 19 aprilie 2024 și vor fi organizate de filialele ANEVAR de la București, Cluj Napoca, Constanța, Craiova sau Iași.

Alocarea candidaților pe grupe și stabilirea datelor exacte ale întâlnirilor se va face după încheierea perioadei de înscriere și se va comunica acestora prin e-mail.

Cei interesați să participe vor:

  • Completa și transmite formularul de înscriere disponibil aici

Data limită pentru transmiterea formularului este 3 aprilie, ora 09:00.

Data limită pentru transmiterea raportului este 8 aprilie 2024, ora 09:00.

Mai multe detalii, aici.

Sesiune instruire ONPCSB – pentru membrii ANEVAR

Sesiune instruire ONPCSB – pentru membrii ANEVAR

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor organizează în data de 21 mai 2024 o nouă sesiune de instruire cu privire la aspectele actuale teoretice și practice în legăură cu prevenirea și combaterea apălării banilor și a finanțării terorismului, dedicată evaluatorilor autorizați. Aceasta va avea loc online, începând cu ora 10.00.

ANEVAR va fi reprezentată, cu punctul de vedere al evaluatorilor, în cadrul acestei sesiuni, de dl Adrian VASCU, Președinte ANEVAR 2014-2015, Vicepreședinte - preşedinte al Comisiei de calificare şi atestare profesională.

Înregistrarea se realizează accesând linkul de înscriere ce va fi disponibil la finalul lunii aprilie, la secțiunea „Sesiuni de instruire – înregistrare”, aflată pe prima pagina a site-ului www.onpcsb.ro.

După încheierea sesiunii, cursanții vor primi automat confirmarea participării la instruire, pe adresa de e-mail utilizată la înscriere.

EVENIMENTE VIITOARE

Notați în agendă și urmăriți startul înscrierilor pentru:

Evenimentele anului 2024

Schimbul permanent de cunoștințe profesionale reprezintă o componentă de bază a excelenței în activitatea profesională. Cu atât mai mult cu cât crizele recente au crescut gradul de incertitudine în toate domeniile, iar singura modalitate de a rămâne conectat la realitățile economice fiind accesul la informații provenite din surse sigure. Vă așteptăm la conferințele noastre cu teme și speakeri de Valoare!

Programul orientativ al acțiunilor profesionale va fi actualizat, pe măsură ce vor apărea eventuale modificări. Vă prezentăm mai jos programul provizoriu, cu mențiunea că formularul de înscriere pentru versiunea online a Conferinței TEGoVA, ce va avea loc în data de 10 mai, este disponibil în pagina personală și pe site-ul nostru.

Pentru detalii, urmăriți Newsletter-ul nostru, pagina de web – www.anevar.ro și conturile oficiale de Social Media – Facebook, LinkedIn, X (Twitter), Instagram, Youtube.

CONSULTAȚI PERIODIC SITE-UL OFICIULUI NAȚIONAL PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR (ONPCSB)!

Actele normative UE și ONU privind sancțiunile și măsurile restrictive sunt accesibile pe site-ul ONPCSB, pe prima pagină , precum și la rubrica „ Sancțiuni Internaționale ”.

Aceste documente trebuie avute în vedere în contextul măsurilor de cunoaștere a clientelei, pe care le aplicați conform Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

POZIȚIA OFICIALĂ ANEVAR

Punctele de vedere oficiale ale Asociației cu privire la diverse aspecte ce vizează profesia de evaluator pot fi consultate aici.

Newsletter-ul și în spațiul oficial ANEVAR de social media

Citiți Newsletter-ul nostru și în paginile oficiale ale ANEVAR de Facebook, X (Twitter), LinkedIn, Instagram și YouTube. Conectați-vă cu noi prin intermediul celor patru conturi de social media și veți primi în timp real toate informațiile despre evenimentele și activitățile Asociației!

Ne găsiți aici:

Informatii de contact ANEVAR

Sediul central
Str. Scarlatescu nr. 7, sector 1, Bucuresti, 011158

Telefon:    +4 021 315 6564    +4 021 315 6505
Fax:    +4 021 311 1340
E-mail:    anevar@anevar.ro
Program:    Luni - Joi: 09:00 - 17:30
Vineri: 09:00 - 15:00

Pentru informatii de contact privind filialele asociatiei, va rugam sa vizitati site-ul nostru.

Despre Newsletter

Newsletter-ul ANEVAR este o publicatie lunara in care va prezentam articole din domeniul evaluarilor si noutati despre organizatia noastra.

Daca doriti sa nu mai primiti acest newsletter, va rugam sa urmati instructiunile din pagina dupa ce dati click pe cuvantul DEZABONARE.

Despre ANEVAR

ANEVAR a luat ființă în anul 1992, ca asociaţie profesională neguvernamentală, independentă, conform prevederilor legale în vigoare la acea dată, iar în anul 2011 profesia de evaluator autorizat a fost reglementată prin Ordonanța Guvernului României nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, ANEVAR fiind constituită ca organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați care dobândesc această calitate, în condițiile prevăzute de actul normativ mai sus menționat.

Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are drept scop organizarea, coordonarea și autorizarea exercitării profesiei de evaluator autorizat în România, reprezentarea și protejarea intereselor profesionale ale membrilor săi, asigurarea exercitării independente a profesiei de evaluator autorizat cu respectarea deontologiei profesionale și a unui înalt nivel de calificare profesională, precum și promovarea standardelor, metodelor și tehnicilor de evaluare în activitatea evaluatorilor autorizați.

Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati site-ul nostru www.anevar.ro