Universități acreditate

Una dintre strategiile ANEVAR este reprezentată de planul de sprijin al procesului de educație din România. Prin parteneriatul încheiat cu 17 facultăți din cadrul a 13 universități din întreaga țară urmărim promovarea profesiei în rândul proaspeților absolvenți de studii superioare.

Prin Hotărârea Consiliului director al ANEVAR nr. 20 din 2014, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobată Lista cursurilor de formare specifice în domeniul evaluării, care permit dobândirea calității de membru stagiar, fără susținerea examenului de atribuire a calității de membru stagiar.

Astfel, absolvenții programelor universitare cuprinse în lista disponibilă în prezenta broșură, se pot înscrie, în anul în care au finalizat programul, la examenul de echivalare a cursului de formare profesională recunoscut prin Acordul de parteneriat (model cadru de acord).

Candidații care promovează acest examen, se pot înscrie în Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România ca membri stagiari, până la sfârșitul anului respectiv,  fără susținerea examenului de dobândire a calității de membru stagiar. Aceștia vor deține calitatea de membru stagiar începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înscrierii. Perioada de stagiatură este de 2 ani și se încheie prin promovarea examenului de finalizare a stagiaturii și dobândirea calității de membru titular.

Toate informațiile privind modul de desfășurare a programul de stagiu, sunt cuprinse în Regulamentul de derulare si de finalizare a stagiaturii.

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz