Membri - categorii
Membri Titulari
Membrii titulari sunt persoanele fizice care au promovat examenul de finalizare a stagiaturii sau care au dobândit această calitate în conformitate cu prevederile art. 32 și 35 din O.G. 24/2011 și care își mențin calitatea de membru.
Membri Acreditați
Poate dobândi calitatea de membru acreditat orice membru cu o vechime în profesie de cel puțin trei ani, în urma promovării unui examen desfășurat în conformitate cu normele specifice de acreditare, stabilite prin regulamentul de acreditare aprobat de Consiliul director.
Membri Corporativi
Membrii corporativi sunt persoane juridice cu sediul în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, având ca obiect de activitate exercitarea profesiei de evaluator autorizat și care îndeplinesc cumulativ o serie de condiții specifice, precizate de O.G. 24/2011, cu amendamentele aduse prin Legea 99/2013.
Membri Inactivi
În conformitate cu dispozițiile art. 22 din OG nr. 24/2011, are calitatea de membru inactiv persoana care nu are dreptul de a exercita profesia de evaluator autorizat deoarece se află într-una dintre următoarele situaţii.
Membri de onoare
Membrii de onoare sunt persoanele fizice, personalități marcante române sau străine cu activități prestigioase în domeniul evaluării sau în domenii complementare profesiei de evaluator autorizat și care au avut o contribuție importantă la consolidarea prestigiului Asociației și a profesiei de evaluator autorizat.
Membri REV (Recognised European Valuer)
Sistemul de recunoaștere a evaluatorilor europeni este menit să mențină, să îmbunătățească și să armonizeze standardele de evaluare și profesia de evaluator în Europa.
Exercitarea temporară/ocazională a activității de evaluare
În conformitate cu art. 28 alin. (5)-(8) din OG nr. 24/2011, profesia de evaluator autorizat poate fi exercitată temporar sau ocazional de către persoanele fizice sau juridice evaluatori având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederației Elvețiene.