Acreditarea (MAA)

  

Poate fi membru acreditat al ANEVAR (expert evaluator) - M.A.A. orice membru titular al ANEVAR, care îndeplineşte următoarele condiţii:

  • are studii universitare finalizate cu diplomă eliberată de o instituţie de învăţământ superior din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, recunoscută de autorităţile române competente conform legii, care atestă încheierea de către titular a ciclului de studii universitare de licenţă, în domeniile stabilite de Consiliul Director;

  • nu are antecedente penale;

  • are o bună reputaţie profesională şi morală;

  • cunoaşte şi îşi asumă statutul, codul deontologic al profesiei de evaluator, precum şi regulamentele, regulile şi procedurile asociaţiei

  • are o vechime în ANEVAR de cel puţin 3 ani;

  • a urmat în ultimii 2 ani un program de instruire continuă în domeniul evaluării sau domenii conexe, echivalent a 50 ore;

  • a promovat un examen în conformitate cu normele specifice de acreditare stabilite prin regulamentul de acreditare;

  • calitatea de membru acreditat trebuie să fie aprobată de Consiliul Director.

Consiliul Director poate desemna ca membri acreditaţi şi persoanele care fac dovada îndeplinirii în străinătate a condiţiilor de mai sus.

Normele specifice de acreditare se stabilesc prin Regulamentul de acreditare, aprobat de Consiliul Director care va include şi criterii de specializare.

Calitatea de membru se dovedeşte prin legitimaţie şi parafă.

Dosarul de înscriere la examenul de acreditare trebuie să cuprindă următoarele documente:

  • Formularul de înscriere; click aici
  • copia actului de identitate;
  • copii ale  diplomelor de studii;
  • copii ale certificatelor eliberate de ANEVAR precum şi ale altor certificate care atestă programul de instruire continuă parcurs de candidat în ultimii doi ani;
  • Acordul de Acreditare şi Arbitraj semnat de către candidat; click aici
  • Curriculum vitae cu fotografie;
  • Recomandarea Centrului Teritorial în raza căruia îşi desfăşoară activitatea candidatul;
  • Raportul de activitate care va cuprinde informaţii cu privire la 10 lucrări de evaluare, din care 5 elaborate în coordonarea candidatului; click aici
  • Declaraţie pe proprie răspundere cu privire la antecedentele penale;
  • Copia  chitanţei de plată a taxei de verificare a dosarului (conform taxelor şi tarifelor ANEVAR pentru anul în curs);
  • Copia poliţei de asigurare de răspundere civilă profesională valabilă pentru anul în curs;
  • rapoarte de evaluare (anonime) pentru 2 întreprinderi/proprietăţi imobiliare / bunuri mobile / instrumente financiare diferite, după caz, executate de candidat în ultimii 2 ani.
  • Pentru înscrierea la examenul de acreditare, candidaţii trebuie să facă dovada efectuării în ultimii doi ani a unui număr de minim 50 de ore de pregătire continuă, din care minim 16 de ore în specialitatea pentru care solicită acreditarea.
  • După analiza dosarelor şi transmiterea înştiinţării privind participarea la examen, candidaţii vor achita o taxă de examinare.
  • Dosarul de înscriere la reacreditare cuprinde:   

  • Formularul de înscriere - formularul este identic cu cel pentru înscrierea la acreditare, cu specificarea că se va bifa caseta corespunzătoare reacreditării;
  • Curriculum vitae;
  • Recomandare dată de Biroul Centrului Teritorial ANEVAR;
  • Copia poliţei de asigurare de răspundere civilă profesională valabilă pentru anul în curs;
  • Lista a 10 lucrări de evaluare din care 5 lucrări să fie elaborate în coordonarea candidatului, în ultimii trei ani);
  • Declaraţia pe proprie răspundere cu privire la antecedentele penale;
  • Copia certificatului de acreditare.
  • 3 rapoarte de evaluare (anonime) pentru 3 întreprinderi/proprietăţi imobiliare / bunuri mobile / instrumente financiare diferite executate în ultimii 3 ani.
  • Pentru înscrierea la examenul de reacreditare, candidaţii vor face dovada efectuării în ultimii trei ani a unui număr de minim 72 de ore de pregătire continuă.
  • După analiza dosarelor şi transmiterea înştiinţării privind participarea la examenul de reacreditare, candidaţii vor achita o taxă de examinare.
  •  Mai multe detalii despre acest subiect sunt disponibile in brosura "ACREDITAREA ANEVAR"
  •  

              În atenția membrilor acreditați ANEVAR - MAA

               

              ANEVAR a obţinut din partea TEGoVA recunoaşterea dreptului de a acorda statutul de Evaluator Recunoscut European (Recognised European Valuer - desemnat prin utilizarea mărcii REVTM) membrilor săi care îndeplinesc condiţiile necesare.

              Acordul formal a fost ratificat în noiembrie 2009, în cadrul Adunării generale TEGoVA de la Bruxelles, cu această ocazie fiind acordate şi primele certificate REVTM  membrilor ANEVAR, în conformitate cu termenii şi condiţiile agreate de ANEVAR şi TEGoVA.

              Sunt eligibili, pentru recunoaştere, membrii ANEVAR care îndeplinesc următoarele condiţii:
              - sunt membri ANEVAR acreditaţi (MAA)
              - au depus documentaţia necesară în termenul stabilit;
              - au primit recomandarea Comisiei aprobate de către Consiliul Director al ANEVAR şi care este compusă din: Adrian Vascu, Gheorghe Badescu, Speranta Munteanu, Adrian Crivii si Filip Stoica (Comitetul de recunoaştere)
AtaşamentMărime
Brosura_Acreditarea ANEVAR.pdf1.35 MB
Acordul de acreditare si arbitraj.doc85.5 KB
Sesiunea de acreditare_reacreditare 2010.pdf265.73 KB
Regulament Acreditare.pdf204.33 KB
REV - Formular de inscriere.doc180 KB
REV - Anexa 1 (declaratie).doc120.5 KB
Cerere inscriere.doc101 KB
Raport de activitate.doc29 KB

consiliul director


 

alegeri 2010

anunturi angajare


 

parteneri ANEVAR