Modificarea COR (Clasificarea ocupațiilor din România) cu privire la profesia de evaluator autorizat

Noutăţi Modificarea COR (Clasificarea ocupațiilor din România) cu privire la profesia de evaluator autorizat
Modificarea COR (Clasificarea ocupațiilor din România) cu privire la profesia de evaluator autorizat

Referitor la modificarea COR (Clasificarea ocupațiilor din România) – prin Ordin comun al ministrului muncii şi solidarității sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică – aflat pe transparență decizională pe site-ul acestui minister

În cursul anului 2022, ANEVAR a continuat demersurile la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin care s-a propus alinierea denumirilor din COR - Codul ocupațiilor profesionale - cu reglementarea profesiei de evaluator autorizat realizată prin Ordonanța Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată prin Legea nr. 99/2013.

Astfel, se păstrează profesia de evaluator autorizat care reunește toate specializările acesteia astfel cum sunt prevăzute în OG nr. 24/2011, respectiv:
   a) evaluări de bunuri imobile;
   b) evaluări de întreprinderi;
   c) evaluări de bunuri mobile;
   d) evaluări de acţiuni şi alte instrumente financiare;
   e) evaluări de fond de comerţ şi alte active necorporale;
   f) verificări de rapoarte de evaluare.

Profesia de EVALUATOR AUTORIZAT va păstra același COD 241251 în grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor din COR.

De asemenea, se elimină sintagmele de „expert evaluator de întreprinderi”, „expert evaluator de proprietăți imobiliare”, expert evaluator de bunuri mobile” și „expert evaluator de active financiare”, întrucât acestea nu mai corespund denumirii de evaluator autorizat, astfel cum se regăsește în OG nr. 24/2011 și nu constituie profesii distincte, ci doar specializări din cadrul profesiei de evaluator autorizat.

Eliminarea specializărilor* astfel cum erau consemnate în COR (denumirea veche dinainte de reglementare) concomitent cu gruparea lor sub un singur cod COR nu au implicații asupra desfășurării profesiei de evaluator autorizat pe specializarea respectivă, ci are scop doar alinierea la denumirea corectă a profesiei din OG nr. 24/2011.

După intrarea în vigoare a proiectului de Ordin de modificare a COR, se impune modificarea codului COR din contractele individuale de muncă care conțineau denumirile vechi și actualizarea acestuia conform noului COR, fapt care nu presupune modificarea obligațiilor profesionale specifice profesiei de evaluator autorizat, astfel cum este aceasta reglementată prin OG nr. 24/2011.

*„expert evaluator de întreprinderi”
expert evaluator de proprietăți imobiliare”
expert evaluator de bunuri mobile”
expert evaluator de active financiare”

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz