Dosar disciplinar 8 / 2024
Sesizarea: formulată de două persoane fizice, are ca obiect două rapoarte de expertiză tehnică judiciară întocmite de către doi experți tehnici judiciar în cadrul unui dosar de instanță, având ca obiect pretenții (stadiu procesual - fond și apel).
Sesizarea este formulată în calitate de reclamanți/intimați în dosarul nr. x aflat pe rolul Tribunalului y / Curții de Apel z.
În susținerea sesizării se depun, în copie, rapoartele de expertiză tehnică judiciară, alte acte din dosarele de instanță.
În temeiul dispozițiilor art. 10 alin (4) lit b) din Regulamentul Comisiei de Etică și Disciplină, aprobat prin Hotărârea Conferinței Naționale nr. 5/2014, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Conferinței Naționale nr. 3/12.04.2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 358/17.04.2024, Președintele CED a formulat propunerea de clasare a sesizării.
Motivele clasării:
- Lucrările supuse analizei CED reprezintă rapoarte de expertiză tehnică judiciară realizate de cei doi experți tehnici judiciari în cadrul administrării probei cu expertiza tehnică judiciară, pentru soluționarea litigiului având ca obiect pretenții (fond și apel).
- Cei doi experți tehnici judiciari au fost desemnați de instanța de judecată în vederea realizării unor rapoarte de expertiză tehnică judiciară cu obiectivele stabilite de instanță.
- Activitatea realizată de cei doi experți reprezintă o activitate desfășurată în calitate de experți tehnici judiciari autorizați de Ministerul Justiției în specialitatea Evaluarea proprietății imobiliare.
- Activitatea de expertiză tehnică judiciară este distinctă de cea de evaluare, cele două profesii fiind reglementate de dispoziții legale diferite (O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, respectiv O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor).
- Numai instanța de judecată are competența de a analiza și aprecia, prin raportare la toate probele administrate în cauză, asupra aspectelor ce privesc fondul constatărilor și concluziilor expertului din raportul întocmit sau asupra aspectelor de ordin procedural.
- Chiar dacă cei doi experți sunt și membri titulari ANEVAR, calitatea de evaluatori nu constituie temei în analiza unor rapoarte de expertiză tehnică judiciară întocmite în calitate de experți tehnici judiciari; rapoartele de expertiză întocmite nu poartă însemnele ANEVAR.
Consiliul director a analizat cauza și a admis constatările Președintelui CED exprimate prin Propunerea de clasare a sesizării.
Decizie: sesizarea se impune a fi clasată sub aspectul competenței de soluționare.