Dosar disciplinar 10 / 2024
Sesizarea: formulată de o persoană fizică împotriva unui membru titular ANEVAR, are ca obiect un raport de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire a terenurilor care constituie coridorul de expropriere în cadrul realizării unui obiectiv de investiție publică.
Se reclamă faptul că nu s-a stabilit despăgubirea justă, nu s-a ținut cont de investiții, de daunele aduse proprietarului.
În susținerea sesizării se depun, în copie, raportul de evaluare, alte acte menționate în sesizare.
Procedura disciplinară a parcurs toate cele trei etape de cercetare disciplinară, în urma cărora a rezultat faptul că:
- raportul de evaluare supus analizei a fost realizat în etapa administrativă;
- valoarea opinată este valoarea rezultată din expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul realizării evaluării, conform legii, astfel încât la data efectuării evaluării, nu se impunea aplicarea altor dispoziții legale în afara celor prevăzute de Legea nr. 255/2010.
- cele sesizate nu constituie abateri de la standardele de evaluare aplicabile sau încălcări ale Codului de etică al profesiei de evaluator autorizat și nu pot fi încadrate pe niciuna dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 12 alin (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al ANEVAR, aprobat prin HG nr. 353/2012.
Decizie: neaplicarea unei sancțiuni disciplinare.
