Dosar disciplinar 54 / 2021

Etică Spețe Dosar disciplinar 54 / 2021

Sesizarea: formulată de o persoană fizică împotriva unui membru titular ANEVAR, având ca obiect un raport de evaluare realizat în procedura de expropiere pentru investiția Drum expres, evaluare plantație.

Criticele aduse raportului de evaluare se referă la falsificarea documentației de către evaluator, autorul acesteia făcând presupuneri asupra motivației pe care ar fi avut-o evaluatorul la întocmirea falsului.

În susținerea sesizării autorul acesteia a depus în copie: extras din raportul de evaluare care se referă la evaluarea subiect, fotografii.

Procedura disciplinară a parcurs toate cele trei etape de cercetare disciplinară, în urma cărora a rezultat faptul că:

  • referitor la “falsificarea documentației de către evaluator”:     Asociația, prin organele sale de specialitate, nu are competențe în ceea ce privește stabilirea veridicității unor acte sau fapte întocmite/săvărsite de către membrii săi, aceste competențe revenind exclusiv instanțelor de judecată; conform celor precizate de evaluator, pentru aceeași faptă, respectiv falsificarea documentației, există plângeri penale depuse de autorul sesizarii la organele de cercetare penală/instanța penala, care, potrivit susținerilor, au fost soluționte, primind soluția de clasare.
  • potrivit atribuțiilor ce-i revin, Comisia de etică și disciplină a ANEVAR, analizează dacă raportul de evaluare supus cercetării a fost întocmit în conformitate cu standardele de evaluare valabile la data evaluării.
  • analizându-se raportul de evaluare, se constată că acesta este clar întocmit, evaluarea s-a realizat în baza datelor și informațiilor transmise de către client și menționate în raport, corelate cu datele culese din teren cu ocazia inspecției efectuate împreună cu alte persoane, conform procesului verbal de inspecție.
  • în speță nu au fost identificate aspecte care să fie în contradicție cu prevederile standardelor de evaluare valabile la data evaluării.
  • Raportul analizat este clar, nu induce în eroare clientul sau alți utilizatori desemnați.
  • Toate ipotezele și limitările în care s-a efectuat evaluarea sunt mențioante în raportul de evaluare.
  • cele sesizate nu pot fi încadrate în niciuna dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 12 alin (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al ANEVAR, aprobat prin HG nr. 353/2012.

Decizie: neaplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz