Dosar disciplinar 10 / 2021
Sesizarea: formulată de o persoană juridică prin administrator împotriva unui membru corporativ și a unui membru titular ANEVAR, având ca obiect un raport de reevaluare proprietate imobiliară întocmit în vederea stabilirii valorii imobilului pentru acordare despăgubiri.
Autorul sesizării formulează solicitarea de declanșare a procedurii disciplinare în calitate de evaluator care a evaluat inițial imobilul supus reevaluării.
Se reclamă faptul că valoarea estimată în raportul de reevaluare a fost semnificativ mai mică față de valoarea stabilită în raportul de evaluare inițial. Clientul/utilizatorul raportului de reevaluare solicită în instanță recuperarea prejudiciului de la evaluatorul inițial.
Se depun, în susținere, raportul de revaluare reclamat și acte din dosarul de instanță.
Procedura disciplinară a parcurs toate cele trei etape de cercetare disciplinară, în urma cărora a rezultat faptul că:
- persoanele împotriva cărora a fost îndreptată sesizarea nu mai dețin calitatea de membri ai Asociației.
Decizie: în baza art. 8 alin. (8) lit. l) din O.G. nr. 24/2011 și art. 29 alin. (2) raportat la art. 26 alin. (4) lit. a) din Regulamentul CED, clasează acțiunea disciplinară.