Dosar disciplinar 15 / 2022
Sesizarea: formulată de o persoană fizică, are ca obiect un raport de expertiză tehnică judiciară - verificarea evaluării, întocmit de către un expert tehnic judiciar care deține și calitatea de evaluator autorizat, lucrare realizată în cadrul unui dosar penal de instanță, numirea expertului fiind făcută prin Încheiere de ședință.
Se precizează că lucrarea a fost realizată cu încălcarea cu intenție a standardelor de evaluare.
În susținerea sesizării se depun, în copie, raportul ce face obiectul sesizării și alte acte din dosarul de instanță.
Procedura disciplinară a parcurs toate cele trei etape de cercetare disciplinară, în urma cărora a rezultat faptul că:
- faptele sesizate au fost săvârșite de către persoana reclamată în cadrul activității de expertiză tehnică judiciară.
- persoana împotriva căreia a fost formulată sesizarea a acționat în cadrul activității de expertiză tehnică;
- posibilitatea aplicării unei sancțiuni disciplinare de către ANEVAR (dintre cele prevăzute la art. 26 din OG 24/2011) este condiționată de criteriul ca persoana respectivă să fi acționat în calitate de evaluator autorizat, membru ANEVAR.
- se constată că există un impediment pentru exercitarea acțiunii disciplinare, în sensul art. 23 alin. (2) lit. a) din Regulamentul CED, care impune clasarea sesizării.
Decizie: sesizarea se impune a fi clasată sub aspectul competenței de soluționare.